Despre suferința inutilă și cum să te retragi la timp
O lecție despre suferință din hitul dance pop „Dove” al lui Moony și soluții să treci peste
Why can’t he give her his love no more.
Tears on her face and the dove, she cries, she knows
She won’t be able to fly away from him.***
I open up my heart
I’ll be loving you forever and ever
I’ll be a part of you in the way I do
Come into my life so I can see.And then she questions the Sun
Why, why me?
Sun doesn’t answer
Oh God, can you help me?The answer is easy, my love
You’ve built your own jail
You’ve always been part of the sky
So why you keep staying by his side, away from Me?[“Dove (I’ll Be Loving You)”, Moony, 2002]
Și, mai departe, porumbița suspină de dor, refuzând să-și ia zborul de lângă om. E o poveste familiară, dacă te gândești că și noi suntem, uneori, captivi propriilor alegeri.
Nu știu cum se face că până să mă așez să scriu, ideile zbârnâie în capul meu. Apoi când mă apuc în sfârșit de treabă, abia le pot lega. Ce voiam să spun despre aceste versuri, scurt pe doi, este că suferința porumbiței e, din păcate, fără folos. Alegerea de a rămâne în propria închisoare este neinspirată. Am compasiune pentru personaj, dar nu-l aprob.
Dacă te regăsești și zăbovești în această ipostază, dar ai vrea să treci peste, poate ți-ar prinde bine să citești mai departe. Deși mă voi referi în articol la această piesă sensibilă, va fi unul pragmatic și neînsiropat.
Costurile suferinței inutile
L-am întrebat într-o zi pe ChatGPT câte kilocalorii consum când îmi fac griji gândindu-mă la relația cu X sau cu Y. Mi-a răspuns că ar fi vorba de 30-50 kcal.
„Oh, doar cât o jumătate de banană? Atunci de ce mă simt sleită de puteri?”, i-am transmis ca follow-up.
Inteligența Artificială a continuat să explice:
„Pentru că nu e vorba doar de arderea propriu-zisă de energie, ci de un consum mai subtil, legat de resursele psihice:
creierul rulează scenarii și procesează emoții, consumând glucoză în exces (și da, el mănâncă cam 20% din energia corpului în repaus, deci orice suprasolicitare se simte);
corpul secretă cortizol și adrenalină, care îți țin sistemul nervos «pe jar», ceea ce duce la oboseală cronică;
somnul și recuperarea sunt afectate (chiar dacă dormi multe ore, nu intri suficient în somn profund);
atenția fragmentată îți «fură» din rezerva de energie disponibilă pentru muncă și sport.
E ca și cum telefonul ar rula aplicații în fundal — bateria moare repede, chiar dacă tu nu faci nimic vizibil pe ecran.”
„Pe bune?! Am lucruri importante de făcut; nu îmi pot irosi energia așa. Măcar dacă mă ajuta să fiu în deficit caloric, dar nici atâta lucru nu câștig.”
Și astfel, am decis cu fermitate să închid tab-urile aplicațiilor inutile din creierul meu și să mă concentrez pe viața cea de toate zilele.
Acum, pentru a înlătura orice îndoială, dacă citește vreun tip toate acestea și se gândește:
„Hmm… Oare autoarea articolului se referă la relația cu mine?”
Răspunsul e: Nope, nu se învârte totul în jurul tău. Stai jos.
Este vorba despre un tipar pe care l-am observat nu doar la mine, ci la multe persoane, inclusiv la bărbați conectați cu emoțiile lor. Și e timpul pentru niște (elemente de) terapie cognitiv-comportamentală care să ne aducă pe toți cu picioarele pe pământ. Sau, ca să rămân în tema piesei lui Moony: să ne poarte către sfere mai înalte.
De ce e inutil să suferi din iubire / prietenie / validare neîmpărtășită
După explicațiile AI-ului, iată și o perspectivă umană asupra investiției emoționale. Mai exact, de ce consider că preocuparea ta pentru o relație problematică sau stinsă (unde nu mai ai niciun impact și niciun control) nu face decât să îți consume energia inutil:
1/ Suferința nu te înnobilează. Au apus de mult vremurile romantice ale Annei Karenina care s-a aruncat sub un tren sau ale lui Catherine care își idealiza relația cu un individ violent ca Heathcliff. Astfel de povești devin astăzi știri, nu capodopere.
Știu că, într-un mod bizar, unele comportamente masochiste ne fac să ne simțim bine și vrednici. Mă refer (în zilele noastre) la felul în care ne amplificăm tristețea ascultând piese triste ori re-recitind conversații vechi și expirate. Totuși, nu o să îți dea nimeni un trofeu că faci greva foamei sau că rămâi loial cuiva care nu te vrea în cercul său social restrâns ori, mai rău, care nu te tratează cu respect.
Și, contrar opiniei populare, nu ai nevoie să suferi ca să creezi (artă). Ai nevoie de stabilitate și nevoi esențiale împlinite, ca să poți să te ocupi de lucruri mai înălțătoare.
Van Gogh a pictat celebrele sale picturi cu floarea-soarelui în rare momente de bucurie și optimism (când îl avea alături pe prietenul său, Paul Gauguin), nu în bezna depresiei. Stephen King a devenit un scriitor prolific abia după ce a învins lupta cu adicțiile și și-a pus ordine în viață. Iar Maya Angelou și-a scris capodoperele din stabilitate și înțelepciune, nu din traumă și dezordine.
Am dat aceste exemple din artă, însă ideile pot fi extrapolate în alte domenii. Din punctul meu de vedere, este limpede că creierul fericit e mult mai capabil de a se concentra pe ceea ce îi dai să facă și alocă mai multe resurse în acest sens, că are de unde.
2/ Există lucruri mai mărețe care te așteaptă pe lumea asta.
„Răspunsul e simplu, iubirea mea;
Ți-ai construit propria închisoare.
Ai aparținut dintotdeauna cerului,
Așa că de ce rămâi lângă el [omul], departe de Mine?”
M-a impresionat această strofă din piesă. Porumbelul poartă un simbol dublu: de libertate, prin natura sa, și de captivitate, prin alegerea pe care o face. Unii pot citi aici sensul religios (superb, de altfel), al invitației de a se întoarce la mediul din care aparține și la Creatorul care îl vede, apreciază și tratează cu gingășie.
Dintr-o perspectivă strict umană (pe care o prefer), mesajul e simplu: nu ești legat de nimeni. Tu trebuie să zbori mai departe, spre următoarele capitole din viața ta. Faci parte dintr-o rețea mult mai vastă de evenimente, relații și sincronicități decât vezi cu ochiul liber. Nu ești curios să afli ce experiențe, provocări și necazuri vrea să îți mai ofere Universul?!
3/ Lumea are nevoie de tine (funcțional). Da, dintre celelalte 8 miliarde de animale umane de pe planetă și (multe) trilioane de animale non-umane, există ființe care au nevoie de tine. Gândește-te și la ele.
4/ Ai lucruri importante de făcut pentru viața și bunăstarea ta. Trec o sută de trenuri pe lângă tine — și care nu întârzie ca alea de la CFR — până decizi să ieși din butoiul cu melancolie. Câte „trenuri” ești dispus să (mai) ratezi?
5/ Te resemnezi în postura de victimă în loc să treci la acțiune. Nu e neapărat ceva de condamnat aici. E o stare care face parte din procesul de vindecare. Dar nu îți doresc să rămâi în această ipostază mult timp. A aștepta ceva, orice, de la cineva, nu e deloc constructiv, ci te lasă fără putere și inițiativă. Mai bine încerci să te ocupi de ceea ce e important și, dacă o fi să se mai întâmple ceva, acel cineva o să-ți trimită notificare.
Cum să treci peste iubirea / prietenia / validarea neîmpărtășită
Sper că te-am convins că e timpul să-ți retragi cele 30-50 kcal dintr-o poveste de altfel încheiată. Dacă observi că nu reușești doar pocnind din degete, atunci uite ce poți să faci (ce a funcționat și la mine):
1/ Scrie pe o foaie sau într-un Google Doc despre evenimentele care te frământă, împreună cu tot ce simți și gândești despre ele și „personajele” lor. Vei vedea că fiecare cuvânt extras din tine ia cu el câte un miligram de durere. Nu îți face griji dacă sună stângaci. Scrisul nu e întotdeauna artă; poate fi și detergentul cu care îți cureți adidașii de mizerie și nămol.
Prin acest exercițiu de curățenie interioară, reușești să sintetizezi impresiile, observațiile și lecțiile. Asta îți va calma considerabil mintea anxioasă.
Recitește ocazional ceea ce ai scris și observă cum textul își pierde din greutate. Este semn că distanța emoțională crește tot mai mult — atât cu trecerea timpului, cât și prin simplul fapt că ai pus emoțiile și gândurile în cuvinte. Din abstract au trecut în concret, pierzându-și „farmecul”.
2/ Acceptă că situația în care te afli e rezultatul multor decizii mici și mari succesive, ale căror consecințe nu le puteai anticipa în totalitate (asta e din DBT, dar merge).
3/ Dedică-ți timpul, energia și atenția unui SCOP™ (scop personal important) mai mare decât ce faci în prezent. Ceva ce te face deosebit de curios să vezi următorul pas și următorul pas și următorul pas. Dar, atenție! Nu alege o ocupație random, doar ca să fie. Gândește-te la ceva de care ai cu adevărat nevoie pe termen mediu-lung. Alocă-ți o seară liniștită să reflectezi la asta. Prin noua activitate, nu doar că întrerupi tiparul disfuncțional, ci și investești în viitorul tău.
4/ Folosește-ți frustrările drept combustibil pentru acel SCOP™. Poate pare un sfat puțin toxic, dar e eficient, cel puțin la început. Pe urmă recomand să treci la motivații mai sănătoase, dar cel mai probabil o vei face oricum în mod organic, când vor veni satisfacțiile progresului în acel SCOP™. Important e să reții că e o soluție temporară, o scânteie inițială. De aici a pornit, probabil, glorificarea creației prin suferință, de la oameni care nu înțeleg nuanțele.
5/ Vorbește cu oameni cărora le place compania ta — fie online, fie fizic. Nu îți focaliza atenția pe un om. Revino la ceilalți care merită timp de calitate. Chiar și în piesa aceasta, divinitatea îi amintește porumbiței că există Cineva căruia îi pasă de ea, iar ea îl ignoră — nu-i păcat?
6/ Înțelege că nu ai nimic de pierdut când îți retragi energia din acea relație eșuată sau disfuncțională. Ba chiar o poate ajuta și pe cealaltă persoană să se relaxeze și să se distanțeze emoțional, pentru a reflecta la relație mai târziu într-un mod mai obiectiv. Tu îți dorești conexiuni autentice și sincere, nu-i așa? Îți dorești ca oamenii să te aleagă fiindcă vor ei și te apreciază, nu fiindcă așteaptă vreun avantaj prin intermediul tău sau că le pare rău pentru tine (sper că ți-am râcâit la orgoliu cu asta).
7/ Acceptă că majoritatea relațiilor sunt temporare (de fapt, toate, că suntem muritori). Unele se formează să învățăm o lecție, altele să ne distreze, altele să ne ghideze, iar altele, ca să mai vedem la față alți oameni decât cei cu care ne-am obișnuit. Nu e nimic complicat. Și chiar dacă a fost cândva vorba de o relație strânsă și autentică, e în regulă ca oamenii să se mai și răzgândească și să își reconsidere prioritățile. E fair-play față de tine? Poate nu întotdeauna (depinde), dar nici nu poți schimba natura umană.
Consolează-te cu faptul că nu ești singurul care a trecut vreodată prin așa ceva. Ai poteca bătătorită — hai că poți și tu. Ba mai mult, e foarte posibil ca după ce mai parcurgi câteva capitole din viață, să constați că nu îți surâde să te mai întorci la ce a fost.
8/ Poate faci parte din tipologia care vede simbolism și arhetipuri în mișcare în aproape orice. Înseamnă că ai o sensibilitate aparte, ai imaginație și vezi viața într-o paletă generoasă de culori. Totuși, oricum ai interpreta acum, acceptă că atât a fost să fie. Nu îi mai atribui alte semnificații. Arhivează „dosarul” și mergi mai departe cu grație.
9/ Nu în ultimul rând, vorbește cu un specialist dacă te simți trist/depresiv sau dacă stările tale îți afectează considerabil activitățile de zi cu zi. Prin specialist mă refer întâi la medicul psihiatru, care îți poate recomanda, după nevoi, tratament și/sau ședințe cu un psihoterapeut — specialistul în sănătate mintală și emoțională. E posibil ca sfaturile prezentate aici, din registrul de life coaching, să nu fie de ajuns pentru situația ta.
Și-am încălecat pe-o șa
Poți să stai să suferi până te convingi singur că e timpul să zbori mai departe. Important e să nu prelungești agonia mai mult decât e nevoie. Ziua sau momentul în care decizi să accepți realitatea se simte ca o gură de aer proaspăt și răcoros în prima dimineață când ai ajuns la munte. E un pic inconfortabil după ce te-ai obișnuit cu poluarea de la oraș și parcă e prea liniște în jur. Dar știi că îți face bine. Așa că, expune-ți rănile la aer și la soare, să se vindece.
E adevărat că viața înseamnă și durere. De aceea, eu am ales să sufăr (momentan) de la flotări și alergări mai lungi de 20 km, că acestea îmi aduc și satisfacții reale. Durerea e inevitabilă; suferința inutilă, însă, e opțională.
Cam atât cu ședința de CBT gratuită, informală și neortodoxă de azi. Să-ți fie de bine.
Notă: Acest articol nu ține locul unor sfaturi de la psihologi sau alți specialiști; este menit doar să inspire. Te rog, discută cu un specialist dacă treci prin dificultăți.